dr. Székely Margit
medic specialist recuperare medicală
Elemente de anatomie
Coloana vertebrală reprezintă organul axial al corpului uman, fiind o structură complexă rezultată din succesiunea alternantă a 33-35 de vertebre și 23 discuri intervertebrale. Această structură complexă combină rezistența cu flexibilitatea permițând protecția măduvei spinării în condițiile unei restricții minime a mobilității.
Discurile intervertebrale reprezintă sistemul de amortizare elastică a coloanei vertebrale, contribuie la flexibilitatea acesteia, permit mișcări precum înclinarea, rotația și flexia/extensia trunchiului.
Discurile sunt structurate dintr-un inel fibros dispus concentric și un nucleu
pulpos situat central. Inelul fibros format din mai multe straturi concentrice
de fibre de colagen foarte rezistente, previne deplasarea nucleului pulpos și menține
integritatea discului sub presiuni mecanice. 
Nucleul pulpos, o masă de țesut gelatinos situată central, acționează ca un amortizor intern al discului intervertebral și permite flexibilitatea coloanei vertebral.
Biomecanica coloanei vertebrale
Coloana vertebrală este împărțită în mai multe regiuni, fiecare cu un rol biomecanic specific: coloana cervicală are cea mai mare mobilitate, permite rotirea, flexia și extensia capului. Coloana toracală este cea mai stabilă regiune, datorită conexiunii cu coastele, prezintă mobilitate redusă, dar oferă protecție organelor vitale (inimă, plămâni). Coloana lombară suportă cea mai mare parte din greutatea corpului, permite flexie, extensie și o ușoară rotație. Sacrul asigură conexiunea cu bazinul osos, important în transmiterea forțelor dintre trunchi și membrele inferioare. Coccisul nu prezintă o funcție biomecanică majoră.
Degenerescența discului intervertebral
Pe măsură ce înaintăm în vârstă sau din cauza suprasolicitării, discurile intervertebrale încep să se deterioreze. Discurile își pierd hidratarea, elasticitatea și capacitatea de a amortize șocurile. Discopatia este un termen generic folosit frecvent pentru a descrie diferite afecțiuni ale discurilor intervertebrale. Totuși, este important de știut că nu reprezintă un diagnostic precis în sine, ci mai degrabă o descriere generală a unei posibile probleme la nivelul discurilor dintre vertebre. Pentru un diagnostic corect și complet, este necesară evaluarea clinică și investigațiile imagistice (precum radiografie, RMN sau CT), care pot identifica exact tipul și severitatea afecțiunii.
Procesul de degenerare discală evoluează în mai multe etape, motiv pentru care tratamentul discopatiilor nu este universal, ci depinde de tipul exact de afectare, stadiul în care se află boala și eventualele afecțiuni asociate. Primul pas esențial pentru un parcurs terapeutic eficient este stabilirea unui diagnostic corect, urmat de elaborarea unui plan de tratament personalizat, adaptat nevoilor fiecărui pacient.
Hernia de disc
Hernia de disc este o afecțiune a coloanei vertebrale care apare atunci când, ca urmare a suprasolicitării, nucleul pulpos (componenta gelatinoasă a discului intervertebral) exercită o presiune crescută și determină ruperea inelului fibros (stratul extern al discului). Fragmentul herniat poate comprima rădăcinile nervoase din vecinătate, cauzând durere locală sau iradiată, amorțeli, furnicături sau în unele cazuri chiar slăbiciune musculară.
Impactul herniei de disc asupra calității vieții este semnificativ. Durerea cronică, limitarea mobilității și disconfortul sau durerea pot afecta activitățile zilnice, somnul, viața profesională și relațiile sociale. În cazurile severe, hernia de disc poate avea efect invalidant, ducând la pierderea capacității de muncă și necesitatea unor tratamente costisitoare, inclusiv intervenții chirurgicale și recuperare de lungă durată.
Tratamentul herniei de disc începe de obicei cu metode conservatoare: repaus, tratament medicamentos și diferite proceduri de fizio-kinetoterapie. Dacă simptomatologia persistă sau se agravează, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a elimina presiunea exercitată asupra nervilor.
Decompresia vertebrală – o metodă alternativă de tratament
Decompresia vertebrală este o metodă neinvazivă de tratament care acționează nu doar asupra simptomelor herniei de disc ci și asupra cauzei acesteia, prin reducerea presiunii exercitate asupra discului și nervilor spinali. Acționează prin tracționarea coloanei în ax, creând astfel un fenomen de vacuum în interiorul discului intervertebral. Acest efect de aspirație ajută la retragerea fragmentului herniat, reducând presiunea exercitată asupra nervilor. Totodată, tensionarea ligamentelor coloanei determină o creștere a presiunii asupra discului, contribuind suplimentar la reducerea herniei. Prin creșterea distanței dintre vertebre, lichidul sinovial pătrunde în spațiile interarticulare, ceea ce reduce frecarea și uzura articulațiilor. Rezultatul este reprezentat de suprafețe articulare netede și mișcări fluide, fără durere.
Această terapie are indicații și contraindicații clare și nu se aplică în mod automat oricărui pacient cu hernie de disc. Decompresia vertebrală poate fi efectuată doar după un consult de specialitate și după realizarea investigațiilor paraclinice necesare (precum RMN), care permit stabilirea unui diagnostic corect și excluderea eventualelor riscuri. Procedura trebuie prescrisă de către medicul specialist în Reabilitare medicală, care va stabili în mod individualizat parametrii terapeutici adecvați fiecărui caz – cum ar fi tipul de terapie, modul de terapie, forța de tracțiune, viteza de tracțiune, durata ședințelor și frecvența acestora. De asemenea, tratamentul se efectuează exclusiv sub strictă supraveghere medicală, pentru a garanta eficiența și siguranța intervenției.
Decompresia vertebrală s-a dovedit a fi o metodă eficientă și sigură în tratamentul herniei de disc, cu rezultate remarcabile în reducerea durerii și restabilirea mobilității. Prin acțiunea sa asupra cauzei problemei, nu doar a simptomelor, această terapie oferă o alternativă reală la intervenția chirurgicală. În multe cazuri, tratamentul corect condus poate însemna evitarea intevenției chirurgicale și revenirea pacientului la o viață activă, fără durere.
Bibliografie:
1. Dinu M. Antonescu – Patologia aparatului locomotor, Vol. II – Editura Medicală, București, 2010
2. Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M. R. Agur – Anatomie clinică, fundamente și aplicații, Editura Medicală Callisto, București, 2012
Stam&Buyruk – Recuperarea medicală de fază acută – Editura Universitară Carol Davila, București, 2018